Xella Ro susține designul românesc, la propriu și la figurat

xella autor

Xella Ro, filiala locală a celui mai mare producător global de beton celular autoclavizat, a fost prezentă cu blocurile de zidărie YTONG la Autor, cel mai prestigios târg de bijuterie contemporană din România. Arhitectul Attila Kim a ales YTONG pentru dezvoltarea unei scenografii aparte.

Mesele designerilor, soclul statuii anti-kitch și ansamblurile concepute pentru direcționarea vizitatorilor au fost concepute din blocuri de zidărie YTONG.

Între 16 și 17 noiembrie Sala Dalles a găzduit târgul Autor, ediția cu numărul 10, care a reunit pentru prima dată atât designeri români, cât și șapte designeri internaționali. Desfășurată sub egida premierelor, această ediție aniversară s-a bucurat de o amenajare cu totul și cu totul specială. Conceptul de design al spațiului expozițional unde artiștii și-au expus cele mai recente creații de bijuterie contemporană a fost realizat cu elemente de zidărie YTONG. „Suntem la cea de-a doua colaborare din acest an cu arhitectul Kim Attila pentru proiecte culturale care susțin designul autohton vestimentar sau de bijuterii. Am început cu amenajarea standului Murmur în cadrul proiectului Downtown Bucharest, iar acum suntem mândrii că peste 1000 de blocuri de zidărie YTONG au încântat vizitatorii târgului Autor într-o scenografie inedită,” a declarat Mădălina Dumitru, Regional Marketing Manager Xella.

Maria Lucia Hohan, designer român apreciat la nivel internațional, a fost în acest an invitata specială a târgului Autor și a avut misiunea de a alege piesele cele mai impresionante. A remarcat calitatea scenografiei evenimentului și a selectat metaforic YTONG pe lista obiectelor de design preferate.

Elementele de zidărie YTONG au multe caracteristici care le recomandă și pentru utilizări neconvenționale. YTONG poate fi o alegere optimă și pentru ornamentări arhitecturale și scenografii care sparg tiparele, deoarece este un material cu o greutate redusă, ușor de modelat și montat. În plus culoarea albă, luminoasă, poate fi adaptată oricărui tip de interior. În România, YTONG este producătorul de beton celular autoclavizat cu portofoliul cel mai variat de produse, oferind dimensiuni și densități potrivite diverselor tipuri de aplicații pentru pereți exteriori sau interiori. YTONG este produs de compania germană Xella, liderul mondial al industriei și alegerea arhitecților internaționali pentru proiecte emblematice, precum stadionul Allianz Arena din Munchen, sau Dancing House din Praga.

Ytong la targul Autor