Obiect de mobilier urban din blocuri YTONG la Street Delivery

street delivery ytong

Blocurile de zidărie YTONG au fost utilizate în proiecte de design in spatiul urban, care au fost expuse pe străzile din București și Iași în perioada 12-14 iunie. Lucrarile au fost realizate in cadrul evenimentului Street Delivery de echipe de arhitecți care doresc să ofere publicului alternative în gândirea spațiului public. Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România au organizat în Bucureşti, Timişoara, Iaşi și Cluj un weekend național dedicat spațiului public și recuperării peisajului urban de către pietoni şi comunitate. YTONG are deja o tradiție în susținerea evenimentelor din această categorie, fiind unul dintre partenerii ultimelor trei ediții Street Delivery din Iași, iar de anul acesta fiind un partener de încredere și pentru ediția Street Delivery din București.

Blocurile YTONG au mai fost folosite anul trecut în conceperea unor obiecte de mobilier urban care au fost amplasate într-o grădină de vară concepută de designerii Anca Fetcu și Cristina Curelea. Piesele create pentru grădina SoLemn variază de la un concept inedit de zidărie țesută, la scaune sau flori de dimensiunea unei persoane. Produsul YTONG a fost preferat aici datorită ușurinței de a fi prelucrat, rezistenței în timp pe care o conferă lucrărilor realizate, precum și a designului minimalist al blocurilor de zidărie.

De asemenea, unul dintre cei mai premiați arhitecți români din noua generație, Attila Kim, a utilizat blocuri YTONG pentru o expoziție din cadrul Kunsthalle Budapesta (Muzeul de Artă Contemporană), unde culoarea perfect albă și planeitatea au folosit în definirea unor spații în interiorul muzeului. Alt proiect de design realizat cu blocuri de zidărie YTONG este standul Murmur din magazinul Eva în cadrul proiectului Downtown Bucharest.

Pentru amenajarea vitrinelor agenției Pascal Delmotte din perioada Sărbătorilor arhitecții de la biroul din zona Dorobanți din București au optat pentru un material dur ca blocurile albe de zidărie YTONG pe care l-au combinat cu bare de cupru sau țesături tradiționale cu scopul de a recrea pungile sau cutiile de cadouri de la baza bradului de Crăciun.

Street Delivery este un eveniment care îşi propune să pună în evidență rolul spațiului public, al importanței culturii și al memoriei istorice în dezvoltarea durabilă a orașului. Misiunea Street Delivery este aceea de a reinventa și de a întări rolul pe care spațiul public îl joacă în viața locuitorilor, prin convertirea peisajului urban în spațiu viu. Street Delivery a reprezentat, începând cu 2006, un cadru în care societatea civilă, artişti, arhitecţi, muzicieni, locatari pot oferi o alternativă la felul în care este percepută locuirea oraşului.